Averea fără preț

Pe 16 aprilie, vicepremierul pentru reformă a prezentat Guvernului un raport exploratoriu despre 22 de companii de stat: nouă eligibile pentru listarea unor pachete minoritare la Bursa de Valori București, opt propuse spre închidere, restul spre restructurări sau parteneriate. Printre candidatele la listare: CEC Bank, Hidroelectrica, Romgaz, Aeroporturi București și Portul Constanța. Pe 8 iunie, Parlamentul a adoptat o lege care interzice statului, până la 31 decembrie 2027, să înstrăineze acțiuni în companiile pe care le deține. Pe 24 iunie, președintele a trimis legea la Curtea Constituțională. La începutul lui iulie, Guvernul a publicat un document de priorități pentru 2026-2028, în care primele trei tranzacții sunt Hidroelectrica, Romgaz și CEC Bank, cu venituri estimate între 3 și 8 miliarde de lei.

Același stat. Patru documente. Două direcții opuse.

Legea nu este încă în vigoare. Nu a fost promulgată, pentru că a plecat la Curte în loc să plece la Monitorul Oficial. Precizarea contează, pentru că interdicția e reală doar dacă judecătorii o lasă în picioare. Ce prevede: suspendarea, până la sfârșitul lui 2027, a oricărei operațiuni de înstrăinare a acțiunilor statului, la companii naționale, la instituții de credit și la orice altă societate unde statul e acționar, indiferent de cota deținută. Sunt suspendate și operațiunile aflate deja în derulare. Actele încheiate cu încălcarea regimului sunt lovite de nulitate absolută. Excepțiile sunt înguste: companii cu pierderi cinci ani la rând, companii în insolvență prin hotărâre definitivă, participații sub 5 milioane de lei. Legea reia, la primele trei articole, arhitectura Legii 173/2020, pe care Curtea Constituțională a validat-o în 2020 prin Decizia 589.

De ce contează o listare. Argumentul se poartă de obicei pe steaguri, nu pe mecanisme.

Prima: transparența. O companie listată raportează trimestrial, publică situații auditate, își declară tranzacțiile cu părțile afiliate și intră sub supravegherea ASF și sub regulile privind abuzul de piață. Nu pentru că oamenii devin mai cinstiți când sună clopoțelul. Ci pentru că ascunderea devine scumpă. Contractul dat unei firme prietene rămâne posibil, dar devine vizibil, datat și atacabil. Sinecura supraviețuiește în întuneric, nu în raportul semestrial.

A doua: prețul. Portofoliul statului român nu are, astăzi, un preț. Are o valoare contabilă, care spune cât a costat, nu cât valorează. O listare, chiar și de 10 sau 15 procente, produce o evaluare zilnică, publică, făcută de oameni care își riscă banii. Și aduce în adunarea generală un acționar care poate să întrebe, să voteze împotrivă și, la nevoie, să dea în judecată. Consiliul de administrație începe să răspundă cuiva care nu l-a numit.

A treia: capitalul. O companie listată se poate finanța din piață, fără să treacă prin buget. Într-o țară cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană, asta e diferența dintre o investiție făcută și una amânată. Iar banii nu vin neapărat de departe: prin OUG 8/2026, același stat a urcat de la 1% la 5% plafonul la care fondurile de pensii private pot investi în acțiuni ale societăților cu participație publică, și a introdus o deducere suplimentară de 50% pentru cheltuielile de listare, în primul an. Cu alte cuvinte, românii ar deveni acționari la propriile companii de stat, prin propriile pensii.

Obiecția serioasă la toate astea nu e ideologică. Sună așa: nu vinzi în criză. Rating la un pas de junk, euro la maxim istoric față de leu, guvern demis, deficit uriaș. Cine vinde acum vinde ieftin. Argumentul e corect și nu trebuie ocolit.

Are însă un defect: a fost deja testat. Legea 173/2020, cu aceeași arhitectură și aceeași justificare, a suspendat doi ani pregătirile pentru listarea Hidroelectrica. Motivul invocat atunci în Parlament: în pandemie, prețurile acțiunilor ar putea scădea. În 2021, valoarea Hidroelectrica a crescut cu peste 66%, pe fondul scumpirii energiei. Listarea s-a făcut în cele din urmă pe 12 iulie 2023, cea mai mare din istoria bursei românești și cea mai mare ofertă de acțiuni din Europa în acel an. Statul nu a vândut nicio acțiune. Fondul Proprietatea și-a vândut pachetul de 19,94%, cu 9,3 miliarde de lei, iar statul a rămas cu 80%. Doi ani de întârziere, pentru a proteja un preț care a crescut, într-o operațiune în care statul nu a înstrăinat nimic.

Există și un al doilea lucru pe care listarea îl face, mai puțin discutat: te obligă să faci curat înainte. Hidroelectrica a ieșit din insolvență în 2017 și a avut nevoie de ani de pregătire până a putut fi arătată investitorilor. Interpretarea mea, asumată ca atare: același efect s-a văzut la Aeroporturi București, unde ani întregi nu s-a investit aproape nimic, iar în ultima perioadă terminalul de la Otopeni a intrat brusc în renovare. Nu curățenia atrage listarea. Listarea impune curățenia.

Cine votează înghețul votează, în fapt, altceva. Votează consiliile de administrație numite politic, care nu vor fi întrebate. Votează contractele care nu ajung în raportul trimestrial. Votează dreptul de a administra o avere publică fără ca cineva din afară să îi pună un preț. De aceea linia de ruptură nu e între partide vechi și partide noi, oricât de comod ar fi așa: legea a fost inițiată de PSD și amendată de AUR, adică de două formațiuni care în restul dosarelor se detestă. Linia trece între economia sinecurii și disciplina de piață, și nu ține cont de culori.

Iar coerența e greu de apărat. Programul de guvernare semnat în iunie 2025 de întreaga coaliție, PSD inclus, prevede la punctul III.A.8 listarea la bursă a unor pachete minoritare, fără cedarea poziției majoritare a statului. Legea 48/2025 privind politica de proprietate a statului identifică explicit listarea ca instrument de disciplină corporativă, transparență și acces la capital. Chiar expunerea de motive a inițiativei PSD recunoaște că problema nu ar fi listarea, ci „momentul profund inoportun”. S-a invocat un moment. S-a legiferat o eră: 18 luni de interdicție generală.

Peste toate astea vine un calendar. Ținta 443 din PNRR cere cel puțin trei companii de stat listate, date în leasing sau restructurate în energie și transporturi până la 31 august 2026. Restructurările prin fuziune rămân o cale de conformare, pe care Guvernul a și propus-o Comisiei, dar listarea, una dintre cele trei opțiuni scrise în angajament, dispare. Sancțiunile din același pachet au și cifre: jalonul vecin, 442, cel privind guvernanța corporativă a acelorași companii, poartă o penalizare estimată la 771 de milioane de euro. Iar țara are, de pe 5 mai, un guvern demis: moțiunea de cenzură a trecut cu 281 de voturi, Eugen Tomac a renunțat înainte de vot, iar cabinetul propus de Adrian Veștea a fost respins pe 22 iunie, cu 189 de voturi din 233 necesare. Un executiv interimar nu schimbă politici publice. Poate doar să aștepte.

Rămâne întrebarea de fond, care nu e juridică. Ce este portofoliul statului român: un instrument politic sau un activ administrat? Astăzi e primul, și se vede. Companiile care nu pot fi listate sunt exact cele care nu suportă să fie citite: cu consilii numite pe criterii care nu au legătură cu bilanțul, cu costuri pe care nimeni nu le compară cu nimic, cu profituri mai mici decât ar trebui. Interdicția nu protejează averea publică. O ține doar în afara oricărei măsurători.

«

Interdicția nu protejează averea publică. O ține doar în afara oricărei măsurători.

»

Un stat care refuză să afle cât valorează ce deține nu apără nimic. Amână doar ziua în care va trebui să răspundă.