Nota din mijloc

Vineri, 31 iulie, Fitch a confirmat ratingul suveran al României la BBB-, cu perspectivă negativă. Titlurile au spus că România a scăpat de junk. Este adevărat, și este răspunsul la o întrebare pe care nimeni nu o pusese.

Întrebarea care contează nu e dacă România trece de o agenție. E ce se întâmplă când două dintre ele cad de acord.

Pentru indicii mari de obligațiuni, calificativul unui stat nu e media celor trei agenții și nici cel mai sever dintre ele. E nota din mijloc. Metodologia Bloomberg clasifică emisiunile suverane după ratingul median acordat de Moody’s, S&P și Fitch, iar când există doar două ratinguri se folosește cel mai mic dintre ele. Ca un emitent să treacă în indicii de randament ridicat, două agenții trebuie să îl coboare sub investment grade.

Consecința are o dată. Vineri, 7 august, Moody’s se pronunță asupra calificativului Baa3. Dacă Moody’s coboară România la Ba1, iar Fitch și S&P rămân pe loc, nota din mijloc este în continuare BBB-. Pentru indicii care aplică regula, emitentul rămâne clasificat investment grade. Fondurile care le replică nu sunt obligate să vândă nimic.

Deci 7 august contează. Contează ca prima dintre două încuietori, nu ca verdict. A doua o ține S&P, pe 2 octombrie.

Cifrele pe care stă confirmarea sunt bune și sunt reale. Fitch estimează un deficit de 5,9% din PIB în 2026, sub ținta de 6% a Guvernului și mult sub cele 9,3% din 2024. Execuția bugetară pe primul semestru, publicată de Ministerul Finanțelor pe 24 iulie, arată un deficit de 41,03 miliarde de lei, adică 2% din PIB, față de 69,80 miliarde și 3,64% în aceeași perioadă din 2025. O diferență de aproape 28,8 miliarde de lei față de anul trecut.

Merită desfăcută. Veniturile totale au urcat la 342,52 miliarde de lei, cu 10,3% peste primul semestru din 2025, susținute de TVA, de impozitul pe salarii și venit, de impozitele pe proprietate și de fondurile europene rambursate, acestea din urmă 30,29 miliarde de lei.

Pe partea de cheltuieli, imaginea e mai puțin uniformă. Bunurile și serviciile au crescut cu 8,6%, în principal din plăți în sănătate. Dobânzile au crescut cu 4,14 miliarde. Asistența socială a scăzut cu 0,5%. O singură linie mare a scăzut cu adevărat: cheltuielile de personal, 82,11 miliarde de lei, cu 3,3 miliarde mai puțin decât anul trecut, de la 4,5% la 4% din PIB. Ministerul pune reducerea pe seama limitării sporurilor și a măsurilor de temperare salarială din 2025 și 2026.

Ajustarea vine, așadar, în cea mai mare parte din venituri. Din cheltuieli vine o singură linie. Rețineți-o.

Pe 30 iulie, Senatul nu a votat Legea integrității. Din cele șase legi de care depinde ultima tranșă din PNRR, patru au primit vot final. Ele aduc 3,5 miliarde de euro din cele 5 miliarde puse în joc. Legea integrității și Legea salarizării în sectorul bugetar au rămas pe dinafară, cu 770 de milioane de euro fiecare.

Uitați-vă la ce a trecut: Codul urbanismului, legea decarbonării, stimulentele de colectare pentru ANAF, statutul funcționarilor publici. Uitați-vă apoi la ce nu a trecut: legea care restrânge incompatibilitățile și conflictele de interese ale demnitarilor, și legea care fixează arhitectura salariilor din stat. Patru legi care nu costă nimic clasei politice. Două care o costă.

Legea integrității nici măcar nu a picat pe fond. A picat pentru că PSD a depus în Senat, în ultimul moment, două amendamente care urmăreau retragerea retroactivă a mandatului de primar al Timișoarei lui Dominic Fritz, președintele USR. USR și PNL au votat împotriva unei legi pe care o susțin. Sorin Grindeanu anunțase de altfel pe 20 iulie că partidul său nu votează niciuna dintre cele două.

«

Șapte sute șaptezeci de milioane de euro, blocate pe o primărie.

»

Acum reveniți la cheltuielile de personal. Singura reducere reală de cheltuieli din această consolidare stă pe limitări de sporuri și pe temperare salarială, adică pe măsuri cu termen. Legea care le-ar transforma în arhitectură permanentă este exact legea care nu a trecut.

Cazul contrar există și merită spus întreg. Trei agenții țin România în investment grade, nu una. Deficitul a scăzut mai repede decât prognozase oricine. Parlamentul a votat patru legi din șase fără să existe un guvern în funcțiune, ceea ce e mai degrabă semn de adâncime instituțională decât de fragilitate. Iar corecția funcționa deja înainte de căderea Guvernului: în trimestrul întâi, deficitul se înjumătățise, 21,09 miliarde față de 43,66 în trimestrul întâi din 2025, cu venituri în creștere de 12,3% și cheltuieli în scădere de 2,8%. Dacă politica ar fi trebuit să rupă ajustarea, a avut trei luni de condiții de laborator și nu a rupt-o.

Argumentul e serios. Are însă o gaură, și e cea de mai sus: singura tăietură care duce ajustarea nu are viitor legiferat.

Mai e și contextul în care s-a dat nota. Guvernul Bolojan a fost demis pe 5 mai printr-o moțiune de cenzură votată cu 281 de voturi. Pe 2 august se împlineau 90 de zile de când România nu are guvern deplin și 50 de zile de când nu a mai fost desemnat un premier. Mandatele a șapte miniștri interimari sunt expirate din 10 iunie, când s-a împlinit termenul constituțional de 45 de zile. Un guvern interimar nu poate emite ordonanțe, nici ordonanțe de urgență, și nu poate iniția proiecte de lege. Pe 16 iulie, interimatul a depășit recordul Guvernului Boc din 2009 și a devenit cel mai lung de după 1989.

Fitch a scris că dinamica politică a redus vizibilitatea asupra strategiei fiscale de după 2026. Paragraful de mai sus este traducerea acelei propoziții.

Ratingul nu e o notă la purtare. E o linie de buget, și linia aceea crește. Cheltuielile cu dobânzile au ajuns la 29,37 miliarde de lei în primul semestru, cu 4,14 miliarde mai mult decât anul trecut, adică 1,4% din PIB. Deficitul a scăzut cu 28,8 miliarde față de anul trecut; costul a ceea ce s-a împrumutat deja a urcat cu 4,14.

Fitch estimează că serviciul datoriei va ajunge la 9,3% din venituri, față de 8% în 2025, ușor peste mediana de 9,1% a categoriei BBB. Datoria publică urcă de la 59,3% din PIB la finalul lui 2025 către 64,5% în 2028, peste mediana de 57,9% a țărilor comparabile. Iar 53% din datoria guvernamentală este denominată în valută, ceea ce leagă traiectoria ei de cursul leului.

Asta este perspectiva negativă, tradusă în lei.

Două fapte, în ordinea în care s-au petrecut.

Pe 24 iulie, Ministerul Finanțelor a publicat execuția pe șase luni. În comunicatul propriu, ministerul a prezentat-o drept un semnal de seriozitate al României înaintea evaluărilor care urmau de la Fitch și Moody’s.

Pe 31 iulie, Fitch a confirmat ratingul. În comunicat, agenția a precizat că emitentul a formulat apel și a transmis informații suplimentare care au dus la o decizie diferită de rezultatul inițial al comitetului de rating. Fitch nu a spus care au fost acele informații.

Nu știm dacă cele două fapte au legătură. Nu vom pretinde că știm.

O precizare de metodă, pentru că ea contează mai mult decât speculația. Am citit pasajul despre apel în relatările Reuters din 1 august și Romania Insider din 3 august, ambele citând comunicatul Fitch. Nu am putut deschide comunicatul direct. Iar afirmația repetată în presa acestei săptămâni, potrivit căreia decizia inițială a comitetului ar fi fost o retrogradare, nu este o declarație a agenției. Fitch a spus că decizia finală a fost diferită de cea inițială. Atât. Restul este deducție, corectă sau nu.

Pe 7 august nu se decide soarta finanțării României. Se decide dacă prima dintre cele două încuietori cedează. Dacă Moody’s coboară calificativul, nota din mijloc rămâne unde este, iar data care contează devine 2 octombrie.

Până atunci merită urmărite două lucruri care se pot număra. Dacă Legea integrității trece până la termenul de la finalul lui august, cele 770 de milioane se recuperează. Și dacă Legea salarizării ajunge vreodată în Parlament, singura reducere de cheltuieli din această consolidare capătă o formă permanentă.

Restul, deocamdată, este execuție pe legi scrise de un guvern care nu mai există.